luni, 12 februarie 2018

Liopleurodon ferox

Este o reptila marina. Lungimea sa poate ajunge chiar si la 15 metri, iar cel mai mare Liopleurodon din lume a cantarit 150 de tone. Liopleurodon se hrănea cu animale marine destul de mari încât să-i atragă atenția. Deși era complet adaptat la viața în larg, intra și în apele puțin adânci, unde prindea dinozaurii care pășteau lângă mal. Se baza în principal pe văz și pe miros, atacându-și prada cu dinții rari, ca niște pumnale. Aceștia aveau formă conică și circa 30cm lungime de două ori mai mari decât cei de Tyrannosaurus. Erau proiectați în afară din partea frontală a fălcilor, care se articulau într-un punct aflat aproape de spatele craniului- o distanță de aproape 4m. Datorită mărimii sale, Liopleurodon putea străbate distanțe imense, dar se cunosc puține lucruri despre felul cum se înmulțea. Pe uscat era la fel de neputincios ca o balenă eșuată, ceea ce sugerează că năștea pui vii, nu depunea ouă. Liopleurodon a trăit în perioada Cretacicului Inferior, fosilele lui fiind găsite în Australia și în America de Sud. "Asemanarea dintre mine si acest dinozaur este ca amandoi suntem sportivi, el cu inotul, eu cu fotbalul:)", dupa spusele domnului David Ticoi, specialist de dinozauri:)).



9 comentarii:

Ziua 1

In prima zii am dezmembrat si am carat niste calculatoare pentru a fii mai usor de dezmembrat, dupa care am mancat si m am jucat Min...